Cartuxa-Rezerva 2011
Marturisesc ca acest vin e printre primele in top 10 vinuri portugheze preferate de mine. Nu e un vin care se bea des-e un vin special, perfect pentru o ocazie deosebita si neaparat acompaniat cu o mancare corespunzatoare unui vin rosu puternic alcoolizat si vechi. Noi am deschis astazi de Paste sticla ce o aveam in garafeira pastrata de ceva vreme-si a fost bine savurata alaturi de miel la cuptor cu legume.
Cum vorbeam in alt articol , vinurile portugheze se clasifica pe regiuni : Alentejo, Douro, Bairada,Dão, Tejo-Lisboa,Vinhos Verdes, Setubal si sa nu uitam vinurile din insulele Madeira si Açores. Acest vin mentionat mai sus e unul din cele mai bune vinuri alentejane din casa Cartuxa (ce e parte a Fundatiei Eugénio de Almeida) unde de asemenea gasim celebrele vinuri EA, Foral de Evora si miticul Pera Manca. Aceeasi casa produce uleiuri de masline si oteturi de buna calitate apreciate in tara cat si in strainatate.
Pretul actual in magazine e de 18-20 euro o sticla; Ca si tipuri de struguri are un buchet din Alicante Bouschet, Aragonez, Castelao si Trincadeira iar in termeni de alcool are 14,5%-destul de puternic , dar are un gust puternic dar si parfumat, suav in acelasi timp, fructat-aduce a fructe de padure. Culoarea este inchisa la culoare,tulbure, de un rosu-caramiziu ca orice vin mai vechi si trebuie deschisa sticla inainte de a servi cu ceva vreme -noi am turnat vinul intr-un recipient special unde vinul poate respira mai bine. Se recomanda a fi servit cu carne de vaca (sau vitel) sau miel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu