De ziua copilului
La multi ani ,copile! Zambeste si fii fericit
pentru ca astazi e ziua ta!
Peste tot citim urari de ziua copilului, parintii fac cadouri
copiilor iubiri si copiii sarbatoresc in diferite feluri ziua lor. Toata lumea
e fericita . Pentru mine aceasta zi e una trista-evit sa vorbesc si evit sa ma
gandesc deoarece in urma cu 6 ani obisnuiam sa ma trezesc in diminetile de 1 iunie si sa spun-La multi
ani micutele mele! Fiti fericite si zambiti ca azi e ziua voastra. Sarbatoream
impreuna si eram fericite. Eram impreuna. Dar totul s-a schimbat de atunci-desi
ele tot copii au ramas si diminetile de 1 iunie au continuat la fel-doar fara mine acolo. S-au temrinat pentru ca cineva a hotarat ca trebuie sa fim
despartite. Indiferent de vorbe si de variante spuse adevarul sincer si pe care
il stim in adancul inimii e ca sunt departe de micutele mele nu pentru ca eu a
males asta, sau pentru ca am vrut-ci doar pentru ca un om ce isi spuen tata-si
inca un tata bun- a hotarat-din ura si
razbunare , sa arate ca el are ultimul cuvant – ca fetele nu au nevoie de
mama-de mine. Si anii au trecut –si nu au mai fost dimineti de 1 iunie in care
mama sa mearga la patul lor, sa le mangaie parul carliontat si parfumat si sa
le spuna cat le iubeste. Nu au mai fost zile cand ieseau impreuna in parc la
joaca si cand radeua impreuna spunand
glume si amintindu-si lucruri hazlii. Si toate astea doar pentru ca cineva a
hotarat asta si a facut tot posibilul sa ne desparta.
Au trecut 6 ani-am
incercat –am vrut- am sperat si tot departe suntem unele de altele. Fizic si
sufleteste. Si nu stiu daca exista durere mai mare decat durerea unei mame
separata atat de violent si crud de copii sai -doar din ura si prostie. Si cel mai
rau e sentimentul de ura pe care il vezi in privirea copiilor ori de cate ori
mergi si implori la usa sa le vezi, sa fii cu ele, sa le auzi, sal telefonul
inchis in nas ori de cate ori incerci sa suni sa vorbesti cu ele sal sa le auzi
pur si simplu vocile. Doare ca naiba sa vezi ca orice incercare ai face esti
blocat peste tot-pe facebook, telefon, instagram. Am incercat orice-si
rezultatul a fost unul deosebit de nedrept si dureros-ura-dispret-rautate si indiferenta. Si din ce cauza? Doar pentru ca nu am
“ ascultat “ de preasfintia sa –“tatal perfect” care a dat cu pietre , uitand de momentele cand
imi dadea palme, cand ma batea cu picioarele in spate in moment ce tineam
micuta de 1 an in brate , care ma insela cu prietena ce venea in casa la noi si
cine stie cu cate altele si lista continua. Dar asta s-a uitat si –doar pentru
ca nu am vrut sa ma reintorc la el a hotarat sai mi ia ce am mai scump pe
lume-fetele mele.
Doare si merg inainte incercand sa nu ma gandesc –sa
nu ma mai torturez. Se spune ca ranile se vindeca-posibil-dar superficial deoarece durerea pe care o simt e una cronica
si nu va disparea niciodata. Si de ziua copilului doare si mai rau pentru ca ma
gandesc la copiii mei. Am cateva momente de sclipire in ochi cand ma uit la
pozele lor de cand eram impreuna-imi amintesc momentele atat de fericite si
brusc apare realitatea inaintea ochilor- privirile lor pline de dispret din vara
trecuta si refuzul lor de a sta cu mine 3 minute macar-felul cum m-au folosit
si mi-au dat sperante- asta doare si imi aminteste cat de cruda si nedreapta
poate fi realitatea si viata asta. Daca intr-o zi se va schimba situatia nu
stiu-nu vreau sa ma imbat cu apa rece. Am sperat cu toata suflarea mea–dar
acum nu mai stiu . Stiu doar ca fetele mele sarbatoresc ziua copilului astazi
dar fará mama lor alaturi, fará mine imratisandu-le cu dragoste si spunandu-le
cat de mult le iubesc. SI voi continua sa le iubesc si sa ma gandesc la ele
pana cand voi respira si voi trai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu